L’albero di Zaccheo
Inciampai sulle radici
e lo vidi
tra caligine-fumo da panchine e
tombini,
mi sorrideva ed invitava,
avrei voluto un fico, forse parlare,
ma rosso in volto,
come ammettere
di non saper distinguere un albero
in mezzo alla foresta?
Oh Zaccheo, quale dio ricorda?
Qui non ci sono bestie feroci
ch’io possa salir con te sulla
pianta
e giocare insieme a nasconderci?
Due volti
e intorno quante voci..
Andiamo a casa che il maestro ci
aspetta
e l’incenso sta
finendo di bruciare.
Pomul lui Zaheu
Mă împiedicai de rădăcini
și-l văzui pe el
prin negură-fum din bănci și guri de
canal,
îmi zâmbea și mă invita,
aș fi vrut o smochină, oare să
vorbesc,
dar roșu la față,
cum să admit
că nu știu să recunosc un copac
în mijlocul pădurii?
O Zaheu, ce fel de zeu îşi aminteşte?
Aici nu există fiare sălbatice
ca să mă pot urca cu tine în copac
Două chipuri
și în jur ce de voci.
Să mergem acasă că maestrul ne așteaptă
și tămâia se termină de ars.
NOTA
L'autore ha tradotto in romeno il testo originario italiano.
